Cuvinte...

Tot la lucruri care ma reprezinta am sa postez un mic fragment din cartea mea...asta pentru ca m-au batut la cap multi prieteni :)

Îmi aduc aminte cum a început totul,sau cum s-a terminat. Început , sfârşit, iar început apoi din nou sfârşit…aceşti termeni au devenit pentru mine atât de abstracţi…Parcă şi azi îl simt în braţele mele spunându-mi că tot ce începe are şi un sfârşit şi să nu mă tem, că pentru a termina trebuie să începem şi pentru a începe trebuie să terminăm...că pentru a trăi trebuie să murim şi pentru a muri trebuie să trăim. Obişnuiam să îl contrazic...am crezut aşa orbeşte în lumea din jurul meu. Ah,ce am greşit! Nici acum nu pot fi sigură...dar ştiu că atunci totul s-a terminat...sau a inceput...
Ce e asta?O lacrimă...nu,nu din nou căci nu am să mai plâng cu lacrimile pe care nu le mai am .
-Dominşoara,domnişoara!Ne daţi mingea?
O voce îndepărtată mă trezeşte la realitate...în mijlocul curţii se jucau vreo cinci copii un joc ciudat... semănă cu jocul acela, fotbal parcă se chema; mingea se afla acum la picioarele mele, mă aplec cu bunăvoinţă şi o dau unui copil. Ochii lui inocenţi şi negrii îmi fură un zâmbet cald şi sincer. Continui să îmi văd de drum...Ah! Ce fericiţi sunt copiii aceştia! Cum percep ei lumea din jur? O lume care se poate schimba sau termina în orice clipă. Şi nu mă refer neapărat la Marea ruptură; deşi continui să merg pe stradă,să am aşa presupuşi prieteni, să zâmbesc de fiecare dată când ies din casă, pentru mine totul s-a terminat sau a început acum mulţi ani, nu mai ştiu exact câţi, dar ştiu că era în această zi, cand ieşi din casă şi mirosul primăverii iţi împrospătează mintea, când copiii ies timizi la joacă, bucuroşi de terminarea iernii, o zi care e imposibil să nu iţi smulgă un zâmbet din colţul gurii-aceasta este una din zilele acelea, deşi poate nu este aceiaşi dată, dar timpul şi-a pierdut de mult inţelesul, ca aproape totul din lumea aceasta.